Călătorie inițiatică...

Se despica și pierdea frânturi din ea în acel vârtej. Nu simțea decât adrenalina și nu auzea decât un strigăt ușor frânt. Incapabilă să-l deslușească, îl ignoră. Știa că se află într-o dimensiune nouă pentru ea. Perseverentă în propria-i căutare, pășește pe calea înflăcărată a destinului ei. Pășește, se oprește, rănește, ucide... Simte durerea trupului ei născută din zvâcniri ale inimii nepotolite. Și se oprește... Privește nedumerită în zare, nu recunoaște nimic, nimic e ceea ce descoperă... Aude din nou strigătul. Acum înțelege: ”Urmează-mă! Urmează-mă!” Ușor, ușor fiecare strat cade... Cu fiecare pas îndreptat spre voce mai cade o ploaie, îi mai apare încă o rază. Calm se curăță de păcat...

Călătoria ei se apropie de sfârșit. Mai are puțin până să recunoască călăuza... Se apropie minunându-se de liniștea ce-i invada sufletul. Descoperă și percepe viața din jurul ei. Îi recunoaște pe cei dragi de care se îndepărtase atât de violent și se reapropie. Of, mângâiere suavă, cum îi potolești setea!

Aude vocea tot mai clar, deslușește toate cuvintele...se ceartă. Noaptea se stinge. Ea acum iartă și se iartă... Simte o căldură liniștindu-i ființa... Și aude: ” Îmi pare bine să mă cunoști! Sunt conștiința ta! Iar el, el e sufletul tău. A suferit un accident, însă acum e complet vindecat. Datorită ție. Mă bucur că ai regăsit drumul spre noi! Vino, toți te așteaptă. Te-au privit neputincioși atâta vreme. Sunt fericiți că ai revenit acasă! Vino, urmează-ne...”