Sau...

De multe ori ne trezim într-un uriaș montagne russe din a cărui delir nu ne putem desprinde. Nu știm când se oprește, nu știm nici ce urmează acestei senzații... nu putem decât să ne lăsăm în voia clipelor de extaz pentru că sunt pline. Cu riscul căderii, cu senzația finalității, ești neputincios, nesăbuit, amețit de înălțimi, îngrozit de coborârea mult prea bruscă.

Sau... alegi legănatul liniștitor al unei bărci ce plutește încrezătoare. Te lași mângâiat de soare și protejat de un cer senin... Te lași înduplecat de mirosul dimineților de primăvară, te lași învins de miresmele nisipului stins de-o ploaie purificatoare...

Sau... alegi să intrii în cușca animalelor de pradă, chiar având sentimentul forței lor. Te lupți, te zbați, te vindeci... Revii, dar când?!? Renaști neîncetat, dar ce pierzi cu fiecare moarte? Ce rămâi acum, în fața ultimei răsuflări? Ce vei fi la cea dintâi?

Sau...