Chiar cred că ratăm fericirea; doar prin ocuparea timpului, căutând-o... ne încorsetăm. Uneori suntem capabili să redevenim simpli, astfel reușind să ne mai acordăm un răgaz, să mai înlăturăm un obstacol. Dar atât de rar facem asta...
Fiecare căutare poate deveni o călătorie! Dar călătoria își pierde sensul atunci când uităm să privim, să cunoaștem. Ori călătorii în care ne-am transformat azi sunt prea grăbiți ca să mai observe... Astfel, călătoria s-a transformat într-un maraton; doar trecerea bandei ce marchează finish-ul mai pare să conteze. Cred că fericirea ne privește nedumerită de pe marginea pistei...
Da, vine bine!
RăspundețiȘtergereParticularitatea cursei de la Marathon este aceea de-a termina parcursul, ajuns în agora să strigi: ”Am învins!”, apoi să mori, pe margine fericirea nedumerită încercă o idee: ”Atât!”
Da, doar că ale noastre călătorii se aseamănă prea des cu o astfel de cursă. Nu cred că ăsta este scopul nostru real: să strigăm ”Am învins!”, la finalul călătoriei.
RăspundețiȘtergerePentru ce ne luptăm, de fapt? Cred că cel mai frumos lucru se petrece atunci când, pornind într-o călătorie, cu un scop precis, să descoperi atâte de multe în drumul tău, încât scopul inițial să devină neînsemnat. Atunci poți striga: ”Am descoperit! Am înțeles!și astfel accept să spun că am învins!
Viața ca o cursă de alergat.
RăspundețiȘtergereDucem vestea, alergăm în această existență pentru a duce vestea noastră, numai o parte strigă la sfârșit am învins!