"'Til The Morning"

Underneath your skin...

Ciudat cum căutăm așa-zisul sens adevărat al vieții oriunde în lume, de parcă el s-ar opune sieși, ascunzându-se de starea care îl și susține până la urmă: viața. Or, eu simt că viața mea se află cel mai mult în mine, și mai puțin în ceilalți. Făcând un calcul simplu...starea de adevăr e în mine. Acum, pot exista varii motive pentru care eu o pot ignora, dar în final oricine trebuie să o resimtă. Dacă o descoperă/relevă sau nu depinde de cel care o deține...

Running these days...aglomerație relaxantă...

"Epitaph"

Mulțumesc, White Noise!

Empatie subliminală....

Citind povestea unei păpădii ce pare a fi distrusă de lumina soarelui mi-am amintit de un lucru aparent banal, dar totuși greu de obținut. Mă refer la privire. Mă refer la acea privire asupra lucrurilor care te face să te inunzi de plăcere astfel încât trebuie să o împărtășești și altora cu toate că e improbabil să o resimtă asemenea ție. Mă refer la acea privire care poate descoperi o floare, un gândac, o femeie sau un bărbat, un copil... în atâtea feluri încât doar unora le este îngăduită această terapie; sub fiecare petală, sub fiecare strat, sub fiecare scoarță.... Foarte similar cu sensul pe care îl primește o carte de la fiecare cititor. Întotdeauna va fi un cititor mai iscusit sau poate doar mai atent care va simți viața ce pulsează într-o carte și o va elibera în sine, nu neapărat și lumii. La fel și tu. Îi poți da unei persoane o asemenea forță încât să-și descopere sieși, iar mai apoi lumii, multitudinea sa de sensuri, privirea fiind cea care (te) descoperă...

Fragment din memoria ironică...

Vârtejul acesta era mai mult decât amețitor. Practic, avea loc o dezmembrare. Și câte nenorocite amintiri îi pot reveni neîncetat... Poate ar fi preferat o amnezie, dar atunci cine ar mai fi fost? Cine ar fi fără memoria asta impertinentă deseori? Își ascunde durerea în împărtășire; durere ce poate fi ușor asociată cu ignoranță din simplul motiv că nu are niciun sens să o resimtă și este prea fricoasă să renunțe la ea.

Timpul salvează totul pentru că în timp devii mai înțelept și privești altfel semnele. Această nouă privire te vindecă... sau poate doar te cicatrizează.
Răbdare... zici?

True Colors...

Clepsidra e întoarsă din nou... impenetrabil timp. Refuz între invaliditate și dorință...
Esențe ce erup incontrolabil, ce nu mai vor să rămână necunoscute pătrund în corpul tău și te transformă... te descoperă în eternitate. Se văd viscerele unei vieți mințite și tu încetezi să mai crezi în dorință.
Nelămurita ființă ce încetează să mai caute e forțată să vadă, să simtă... sporind nisipul din clepsidra sucită din nou...