In final...Sometimes...

Pentru cei care au zabovit printre litere și sunete...

Rămas bun! Am plecat în zbor printre file de istorie, să colectez pulsiuni inedite...dar revin...eu sau un alter-ego (?)!

Voi mai lăsa un fulg să poposească aici... din când în când!

Anamorfoza sufletului meu...

Mă zbat în mine, prin mine...Sângele imi zvâcnește violent. Nu înțeleg...nu sunt eu! Aș vrea să nu-mi fie dor de surâsul tău...aș vrea să nu-mi fie dor de mângâierea ta... aș vrea să nu-mi fie dor de aroma dintre noi... nici de parfumul tău, aș vrea să nu-mi fie dor de iubirea ta! Eternitate trecută și sufletul nu mă iartă... Mă ține prizonieră într-o lume cu iluzii false...ele îmi strivesc și ultima fărâmă de viață, ultima particulă de speranță... Iluzii ce mă ridică pe aripi de rouă...efemere! Sufletul meu e un copil rănit de indiferența ce stă de strajă asemenea unui Cerber...Speranțe disipate îmi lasă răni adânci... Apusul mi te aduce, răsăritul mi te alungă! Interior măcinat de lacrimi și dispreț... Nici măcar amintirile nu mă țin vie prea multă vreme...nu sunt eu! Distanța dintre noi se întrece cu orizontul! Farmecul înșelător al despărțirii se risipește sub chingile dorului de tine, de noi! Farmec hrănit de iluzii..efemere...din nou! ...nu sunt eu! Dorință nestăpânită de regăsire... de vindecare prin pași mărunți pe corzile sensibile! Parfum al renașterii absolute și al armoniei irepetabile îmi răsfață simțurile..doar pentru o clipă! Recad și sar printre ruine... Apoi...ca un șarpe mă târăsc printre ele...Încerc să ajung în templul existenței mele, dar mi-e teamă să rămân cu mine, dar cui nu i-ar fi?!? Eu sunt cea care poartă săbiile în propria-mi viață și uneori îi ating și pe ceilalți prin nechibzuința mea. Îi rănesc, îi iubesc, îi urăsc, îi vreau, îi am, nu-i mai vreau, îi pierd, mă pierd... Am intentat proces sufletului meu! Deseori te întrebam prin căile minții: -Dacă ai ști câtă iubire-ți port în suflet, ai veni?

Învăț din tăinuirile tale...renasc prin ale mele! ”Speranța moare ultima!” A murit! Eu... EU m-am renăscut!

Mă redescopăr și mă învăț să mă iubesc...mai mult decât m-ai fi iubit tu! Învăț să simt vibrația fericirii fără să te am lângă umărul meu! Învăț să mă înfățișez sufletului meu și lumii drept ceea ce sunt, îmi păstrez masca supremă... doar un El va reuși să mi-o distrugă! Sunt eu! Renasc prin tăinuirile mele...

Mă ridic deasupra ta și îți spun: -Durerea nu pleacă, dar m-am învățat să trăiesc cu ea în suflet, iar sufletul mă iartă... Pasărea Phoenix m-a luat sub aripa sa... Îmi deschid porțile sufletului și las lumina să mi-l inunde... Nu mi-e teamă! Vor fi paznicii mei care mă vor proteja de intruziunile întunericului!

P.S. Ciao! Te-am pupat!