Fiecare își dorește ceva, mai mult unii, mai puțin alții. Dar ce facem pentru a obține ceea ce vrem? Ne luptăm cu toate armele, iar când avem în sfârșit ceea ce ne dorim ceva se schimbă și ne simțim prostiți de viață, de soartă, de karmă. Dăm vina pe orice pentru lipsa noastră de entuziasm, mai puțin pe noi înșine. E mai confortabil să spui că soarta a făcut așa, că așa trebuia să se întâmple. Cred că singurii răspunzători pentru ce ni se întâmplă suntem noi, fiecare pentru el. De ce nu suntem noi cei care să ne trezim dintr-o stare care nu ne permite să vedem adevărul, de ce suntem lași și preferăm să trăim în minciună? Pentru că nu avem mereu formula ideală, probabil.
O experiență o declanșează pe următoarea, această modificând-o pe cea ce va urma... și ne lăsăm duși de valuri ce poate nu sunt pentru noi. Deseori ne trezim luând decizii care nu au nicio legătură cu ceea ce suntem în realitate, dar alegem ceva pentru că așa se face, pentru că ne simțim în siguranță...
Puterea de a vedea adevărul o are fiecare, doar că unii preferă să se ascundă...chiar și de ei înșiși, de teamă, din comoditate, nici măcar nu mai contează.
Ne ascundem de noi, ne ascundem între noi...e un joc stupid. Probabil ar trebui sa luăm lecții de la copiii care se mai joaca de-a v-ati ascunselea. Ei nu au uitat regulile: celălalt trebuie să știe că ești în joc și oricât de bine sau de mult te-ai ascunde tot trebuie să te arăți la un moment dat...
Ne apar semnele și vreau să cred că le vedem doar în momentul în care suntem pregătiți pentru ceea ce simbolizează acestea, la fel și cu adevărul... ni se poate arăta, dar îl putem deforma doar pentru că nu suntem pregatiți să-l cunoaștem, asemenea celor rămași în peșteră...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu