Oamenii sunt în esenţă răi, într-un sens primitiv! Deşi au şi o parte bună, de cele mai multe ori, aceasta nu rezistă în lupta cu prea îmbelşugata parte negativă. Cu atât mai mult cu cât deseori i se întâmplă omului o sumă de lucruri sau apare un număr imprecis de personaje care îl determină să se apere cu partea cea mai agresivă din constituţia sa. Şi astfel ajunge omul să fie rău, diabolic şi de neoprit în sălbatica sa răutate. Nu mai raţionează, nu relaţionează, nici cu el, nici cu ceilalţi, doar se lasă îndobitocit de nişte perspective care nici măcar nu i se potrivesc, doar pentru că...alţii aleg să-şi trăiască răul prin ei. Nu suflete, ci fiinţe mutilate se nasc din această acţiune, iar ceilalţi, cei folosiţi, fie inconştienţi, fie doar nepăsători, nu reuşesc să reducă această distanţă pe care o stabilesc în(tre) lume. Rănile devin trofee, iar acestea ajung să fie râvnite chiar de cei răniţi; pentru că aşa-i jocul ăsta stupid în care omul simte veşnic nevoia să-şi revanşa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu