Despre amintiri...

Fiecare are parte de experiențe, fie ele plăcute sau neplăcute. Aceste experiențe ne marchează într-un fel sau altul percepția asupra lucrurilor de care eram siguri cândva...Cum facem față dezamăgirilor, pierderilor, dar, de ce nu, și bucuriilor din viața noastră? Părem incapabili să mai recunoaștem și să acceptăm fericirea în viața noastră. Suntem atât de fixați pe lucrurile negative încât nu le mai lăsăm pe cele pozitive să ia parte la conturarea existenței noastre. Refuzăm experiențele plăcute prin indiferență și dezinteres. Când avem parte de experiențe neplăcute, alegem calea cea mai simplă și ne trezim spunând: ”Am să uit!”. Da, pare cea mai bună soluție, dar este și cea corectă? Dacă eliminăm și amintirile din viața noastră, ce ne mai rămâne? Nu mă gândesc la ”trăirea în trecut”, ci la conservarea acelor experiențe, fie personale, fie ale altora, din care putem extrage anumite idei, valori, învățăminte. Trăim în această lume haotică și, culmea, ultimul lucru la care ne gândim este să privim în urmă, să ne asumăm greșelile, să ne identificăm nu doar ”cu”(experiență, cultură, popor etc.), dar și ”ca”... cu alte cuvinte...să ne asumăm realitatea în care ne zbatem din momentul în care ne naștem, poate chiar dinainte...prin strămoșii noștri. Să evităm poziționarea în spatele unui geam sau într-un balon, de unde bineințeles că observăm, cunoaștem experiențe, relații, oameni, dar această poziționare oarecum deasupra ne împiedică să recunoaștem și să ne asumăm anumite experiențe... Cred că ajungem să ne mințim foarte ușor prin această atitudine...de offsider, când este atât de clar ca suntem toți niște insideri ai aceleiași realități. Ne scriem propria istorie, dar o uităm pe cea din urmă, chiar și pe cea mai recentă. Și-atunci...ajungem să construim o istorie ”suspendată”, din moment ce de cea care reprezintă ”fundația” ne debarasăm. Amintirea vechilor valori devine punte de legătură și ne oferă siguranța unui viitor!