„Dragostea nu este doar un zâmbet, nu este doar o floare, dragostea este un suflet rănit și vindecat de altul.” (Octavian Paler)
Stă în fața lucrurilor sale împachetate și îi apare imaginea unei fotografii de pe la 11-12 ani în care ține în brațe un purceluș pe care dorea să-l însănătoșească. Strălucirea din ochii ei exprima inocență și speranță. Și-ar fi dorit să retrăiască acea clipă, dar știa prea bine că nu o poate întoarce, așa cum știa că nici acum nu se poate întoarce de pe drumul pe care l-a ales. Își amintește de sentimentele ce-i striveau sufletul la gândul pierderii celei mai iubite ființe: mama ei. Și-ar fi dorit să-i simtă mângâierea vindecătoare, dar trebuia să fie, încă o dată, cea care vindecă. O lume nouă în care nu se poate situa, vise mărunte spulberate și odată cu ele și inocența și încrederea. Se simte rătăcită printre năluci nepăsătoare... Își amintește de dimineața în care se caută în cameră și nu-și găsește decât parfumul...se pierde. Se închide în temple și cerșește salvarea, speranța și regăsirea drumului. E confuză. Decide într-un final și se lasă călăuzită pe o cale ce pare fără sens. Deși nu are iluziile lângă ea, stâlpii ei de sprijin, se simte liniștită... nu-și poate explica de ce. Se află în acel spațiu în care nu poate să-și analizeze trăirile, atmosfera e prea cosmopolită. Privește fără țintă și totuși vede îngerul timid care-i șoptește: - Am emoții! A simțit atunci o mângâiere divină pe care nu avea să o uite vreodată. A început cu neîncredere și teamă. Au urmat clipe indescifrabile care i-au alungat nălucile și i-au redat strălucirea în priviri. Se îndrăgostea și simțea că de data asta ea va fi cea vindecată...
Stă în fața lucrurilor sale împachetate și îi apare imaginea unei fotografii de pe la 11-12 ani în care ține în brațe un purceluș pe care dorea să-l însănătoșească. Strălucirea din ochii ei exprima inocență și speranță. Și-ar fi dorit să retrăiască acea clipă, dar știa prea bine că nu o poate întoarce, așa cum știa că nici acum nu se poate întoarce de pe drumul pe care l-a ales. Își amintește de sentimentele ce-i striveau sufletul la gândul pierderii celei mai iubite ființe: mama ei. Și-ar fi dorit să-i simtă mângâierea vindecătoare, dar trebuia să fie, încă o dată, cea care vindecă. O lume nouă în care nu se poate situa, vise mărunte spulberate și odată cu ele și inocența și încrederea. Se simte rătăcită printre năluci nepăsătoare... Își amintește de dimineața în care se caută în cameră și nu-și găsește decât parfumul...se pierde. Se închide în temple și cerșește salvarea, speranța și regăsirea drumului. E confuză. Decide într-un final și se lasă călăuzită pe o cale ce pare fără sens. Deși nu are iluziile lângă ea, stâlpii ei de sprijin, se simte liniștită... nu-și poate explica de ce. Se află în acel spațiu în care nu poate să-și analizeze trăirile, atmosfera e prea cosmopolită. Privește fără țintă și totuși vede îngerul timid care-i șoptește: - Am emoții! A simțit atunci o mângâiere divină pe care nu avea să o uite vreodată. A început cu neîncredere și teamă. Au urmat clipe indescifrabile care i-au alungat nălucile și i-au redat strălucirea în priviri. Se îndrăgostea și simțea că de data asta ea va fi cea vindecată...
CEA MAI FRUMOASA SCRISOARE DE DRAGOSTE!
RăspundețiȘtergereFără tine, sunt o primăvară fără verdeaţă, sunt un fluture fără aripi, sunt o floare ce şi-a pierdut parfumul! Întinde-mi iubite mâna şi spune-mi: "Mai există fericire pe lume?" Te întreb, pentrucă fără tine mă risipesc ca un şirag de perle rare scăpat pe o scară, în spirală. Lângă tine sunt calmă ca o icoană, blândă ca briza mării! Eşti soare printre nori, eşti lumina sfîntă ce-mi inundă sufletul, eşti roua dimineţii ce-mi răcoreşte durerea, eşti liniştea nopţii ce-mi străjuieşte visele! Te caut, cum îşi caută mama disperată copilul rătăcit! Mi-e dor de tine! Inima mea te cheamă, unde eşti? Unde ai plecat? Zile, nopţi, săptămâni s-au scurs prin porţile timpului dar tu nu ai venit... Ce aş putea să fac fără tine? Te caut cu ultimele puteri ale suferinţei mele. Am comis o crimă: am îndrăznit să sfidez raţiunea şi să mă las pradă unei iubiri ca un fum. Şi te-am iubit aşa cum o pasăre iubeşte zborul şi libertatea! Tu eşti infinitul meu magic, iar eu în viaţa ta... doar o clipă sau o ploaie de vară ca multe altele. Eu, te-am îmbraţişat cu pasiunea cu care valul îmbrăţişează marea şi ţărmul, iar tu ai rămas indiferent... Ai fost religia mea şi-n fiecare noapte te mângâiam în gândul meu cu ochii minţii până adormeam. Ai fost refugiul meu... În braţele tale am descoperit o lume nouă, am găsit o altă definiţie a fericirii, am învăţat să respir un alt aer. Acum, fără tine toate s-au prabuşit şi amintirile nu fac altceva decât să intensifice durerea pe care o simt aici, adânc înfiptă în fărâmitura de suflet ce mi-a mai rămas. M-am lăsat atrasă de tine într-o dulce rătăcire pe ţărmul fanteziei. Am obosit să te caut cu privirea! Am obosit sperînd... să te găsesc, sau... că mă vei găsi! Vreau să uit de orice căutare şi să nu mai tresar când îţi rostesc numele. Vreau să uit! O să doreşti să te mai caut! O să-ţi fie dor de toate astea! Am adormit plângând. Ce viaţă chinuită a trecut peste mine! Puterea inimii şi a gândului aruncă o punte peste timp. Voi îngropa numele tău în petalele trandafirilor! Mă voi ruga la Dumnezeu să mă preschimbe într-un izvor cu apă lină. Poate într-o zi îţi vei odihni privirea în undele lui. În vis şi-n gând te-am sărutat pe tâmple, pe obraji, pe ochi, ocolind să te sărut pe buze, de teamă să nu te ard din dragoste!
Georgeta Nedelcu - Craiova mai 2007
Foarte frumos! Va multumesc ca ati postat-o aici. O zi perfecta!
RăspundețiȘtergereoctavian paler scria foarte frumos...
RăspundețiȘtergerepacat insa ca tot ce scria e cam deprimant...
“dar, poate că între dragoste şi luptă nu e nici o deosebire… Dragostea e lupta între două suflete şi între două trupuri în care uneori nu e nici un învingător, alteori nu e nici un învins.”
(Octavian Paler :P)
:) Asa este. Dar poate ca e bine sa fie ca si o lupta... Multumesc ca ai trecut pe aici!
RăspundețiȘtergere