Revelație nocturnă...

Se întrebase cum era posibil să nu fi prevăzut asta. Se afla într-o situație pe care nu o înțelegea, pe el nu-l cunoștea, așadar nu știa care ar putea fi scăparea. Ea știa că e un schimb de experiențe...dar culturale. Atunci de ce simțea atât de acut pericolul, de ce era atât de neliniștită. Îl privea, încerca să-i zâmbească și observase pe fruntea lui un semn. Îl privi mai atent... semăna cu o pișcătură de insectă. Încerca să o ignore, însă el își atingea rana în mod repetat până când o substanță alb- gălbuie începuse să-și facă drum pe fruntea lui... Ioana intrase în încăpere, iar el se schimbase, privirea lui devenise rece, iar ochii lui aveau o nuanță mult prea închisă de negru, împânzită de minuscule irizații gri. Nu observase că nu mai era în cameră decât atunci când el a reintrat...încă un lucru ciudat, cum se putea să nu fi observat ieșirea lui dacă erau doar ei trei? De data asta îi privea insistent rana de pe frunte, era mai mult decât una provocată de setea unei insecte. Rămăseseră din nou doar ei doi, dar nu putea afirma că este același pe care îl luase cu doar câteva ore din fața unui oraș necunoscut pentru el. Simțea că ceva rău se va întâmpla. El se apropia de ea, începuse să o atingă, iar ea încercă să se îndepărteze...Forța lui se simțea tot mai tare. –Nu ai vrea să faci asta, nu înțeleg ce e cu tine!, spusese ea încercând să pară stăpână pe ea, deși simțea că se pierde. El o privea și un zâmbet răutăcios îi acompania privire inumană. Niciodată nu-și închipuise că s-ar putea afla într-o astfel de situație. Din reacția lui își dădea seama că nu se va opri. Îl întrebă ce e cu rana, părea să-și fi injectat ceva... Nu primise răspunsul pentru că prietenul lui intrase în încăpere. El se lăsase pe spate, apoi se ridică în picioare și o priveau amândoi. – Uite cum vom face. Știi bine că nu e nimic ce să poți face ca să ieși din această cameră, decât atunci când noi vom decide. Îmi vei da telefonul și vei zâmbi liniștită ori de câte ori unul din noi se va apropia de tine. Se revolta, începuse să strige la el și să îi spună că așa ceva nu se va întâmpla. Îi repeta că nu vrea să facă așa ceva și că în niciun caz nu va scăpa. Rămăsese în cameră doar cu M, prietenul lui, iar acesta îi cerea telefonul. Se simțea mai puternică în fața acestuia și îi spusese că este în cealaltă cameră în timp ce ea încerca să își aducă aminte numărul locuinței în care se aflau. Telefonul era în mâna ei ascunsă sub pătura cu care era acoperită. O încercare nereușită de a forma numărul prietenei ei o făcuse mai agitată. Încercase din nou, intuia care ar fi momentul ca ea să răspundă, scoase mâna de sub pătură, își puse telefonul la ureche, pregătită fiind să-i transmită prietenei ei adresa și nevoia de ajutor: - Libertății 14, ajută-mă!...”Momentan, abonatul pe care l-ai apelat nu este disponibil!”... M observase, îi luă telefonul, iar ea știa că acum doar singură poate duce lupta asta. Adrenalina o trezise din amorțeala pe care o simțea când unul din ei îi strangea brațele. Începuse să se lupte cu ei, îi lovea incontrolabil, trupul ei se strecura din încorsetarea trupurilor lor... Se ridică. Îi ura, știa că trebuia să se lupte. Îi lovea neîncetat, dar ei se amuzau... Forța ei creștea, dar știa că nu e de ajuns... îi era teamă că ăsta îi va fi sfârșitul. Începea să simtă durerea, forța o părăsea, era obosită, dar brațele ei loveau în mișcări agresive tot ce prindeau în cale...

Ușa se deschisese violent și camera era acum plină de oameni înarmați... Strigătul ei de ajutor fusese înregistrat de robotul telefonic. Din spatele acestora apăruse mama ei. O luă în brațe. Ea căzuse inconștientă la picioarele sale. Frică...

O trezise trupul ei care trepida incontrolabil...