Let’s talk about...me...and you! :)...

Special pentru Munteanu' preferat! ;) Însă eram datoare și cu niște Cuvinte scrise în șoaptă...

Dragi bunici, mătușici și unchiași, tembelele, pardon, iubitele mele verișoare, neîntinată societate: NU MĂ MĂRIT!

Ăsta era un anunț pe care ar fi trebuit să-l fac acum vreo două săptămâni când m-am întâlnit cu cei enumerați mai sus. Știți voi situația aceea când mergi neînsoțită la o nuntă și dai de toate rudele, mai mult sau mai puțin ramolite, și toate te întreabă un singur lucru: ”Dar tu când te măriți?” Hello, matale nu te uiți la mine? Mă vezi și cu vreun glob în mână gata să privesc în viitor? Dar mă mai vezi și disperată cumva sau bocind prin vreun colț? Păi, zâmbesc, dansez și mai și râd (și chiar e râsul meu) de câteva ore bune, în timp ce voi stați toți bosumflați (nici nu știu de ce, doar sunteți toți căsătoriți sau măcar într-o ”relație serioasă”, de ce s-o numi așa, nu știu, o relație e o relație, punct, restul sunt întâlniri...de detensionare;), aviz și bărbățeilor care simt nevoia să romanțeze o chestie doar pentru a face sex (poate am să scriu ceva pentru voi)). Îmi cer scuze pentru răspunsurile pe care vi le-am dat, scumpele mele verișoare, dar nu m-am putut abține să vă văd mutrișoara când vă spuneam că nu m-am tâmpit să mă mărit la 23 de ani când mai am atâtea de realizat, când voi erați tâmpitele care o făcuseră (și nu, măritată nu aș pleca în excursii când/cât/unde vreau eu, nici nu aș putea să îmi schimb jobul pentru unul mai bun, nici nu aș avea timpul și dispoziția de a mă descoperi, în anumite situații). Cu toate astea tot afișați privirea aia plină de compătimire. De ce? Să fie de compătimit că nu fac compromisuri aberante doar de dragul unei societăți care mai crede într-o instituție ce nu prea mai are de-a face cu un angajament real și sincer, față de propria ta persoană în primul rând? Hei, nu mă înțelegeți greșit, fetelor măritate, bravo vouă, să fiți fericite și iubite, cele care nu au făcut-o fiind presate de părinți, bunici, prieteni sau de timp (așa mă voi mărita și eu, când voi vrea!). Pffuuiii, asta cu timpul e cea mai tare. ”Suntem de atât timp împreună, ar fi cazul să trecem la un alt nivel!” Hmm, nu zău...dar de ce, fără primar nu poți? În fine, fiecare cu...păsărica ei!

Dar știți voi întrebările alea ce vin după nuntă? ”Și când ne chemați la botez?” De fapt, încă de la primărie ai parte de întrebarea asta, cică rătăcită printre urări de casă nouă (Chiar așa, care casă, bre? Că dădui toată agoniseala mea să mă deghizez nițel în ”Princess” și pe flăcăul ăsta de ici-șa în Don Vasilică). Deci, lasă botezul că trebuie să-mi plătesc chiria ;) și întrebându-mă asta, nu faci decât să-l urăsc și mai tare pe domnul ”Să trăiți bine!” și e păcat de la Dumnezeu să urăști, bunică dragă, doar matale știi. Mai lasă-mă vreo 3-4 ani dacă tot m-ai vrut măritată la 23.

O amică de-a mea (și nu, nu e genul de amică, prietenă a unei amice, care de fapt sunt eu, serios, foarte serios) a intrat în depresie la o astfel de reuniune (bine, după vreo 2-3 pahare de votcă, aaa, pe care le-a băut tot din vina bunicii). Pe urmă s-a dus fata și a dansat toată noaptea într-un club, singură, s-a întors să dea plicul și să înapoieze votca ingerată, chiar și tortul l-a restituit J și mai ziceți că fetele nemăritate sunt neserioase.

Sper că ați reținut: nu mă mărit, nu mă întrebați nici la anul, vă promit că vă chem când o voi face. Aaa, și ca să lămurim de pe acum, și la botez vă chem din timp. Just relax and enjoy your life! (Traducere pentru bunica: Mamaie, poți să-ți faci abonament la fizioterapie și pentru anul viitor!)