...

Ani întregi ne-am rătăcit printre ruinele vieții, ocolind inconștient pașii spre o clipă în doi. Fiecare zăbovind în propria-i durere, alegând și plecându-se, întorcându-se și regăsind aceleași ruine secate de viață. Iar acum ne lăsăm purtați într-o îmbrățișare cuminte ce ne aduce armonia, dar și fiorul, mângâieri ce ne alină durerea și ne refac sufletele, priviri menite să asculte... Ne șoptim cuvinte confortabile, descoperim și păstrăm farmecul reîntâlnirii. Neașteptat, ne dezgolim secretele eului, parfumându-le apoi cu finețea tandreții ce se-ntinde peste haosul din jur. Imprevizibil...e speranța. Îți spuneam că știu...pentru că Simt. E armonia ce îmi ghidează pașii. Tu nu trebuie să mă vindeci căci pentru tine sunt eu. Tu mă știi și vei ști să vezi ce sunt acum. Nu-ți spun cuvinte de amor, sunt prea uzate și seci... Te fac să simți ca să știi, ca să cunoști...Tu mă vei lăsa să fiu eu, iar eu te voi ajuta să fii tu... ”Mi-ai perindat prin suflet ani întregi și poate pentru tine sunt acum așa. Nu pentru că am ales, ci pentru că s-a ales. Noi doar trebuie să păstrăm cu grijă un dar neașteptat.”

Iluziile se sting...