Sensibilitatea e o forţă pe care puţini o pot birui. Profunzimea cu care poţi privi viaţa te poate anula ca fiinţă socială astăzi. E de preferat să fii emancipat şi să pătrunzi doar până la limita ce-ţi conferă siguranţa. Totuşi, nu o poţi regăsi mereu în tine însuţi, cu atât mai puţin în afara ta, de aceea e de recomandat să nici nu depinzi atât de mult de ea. Ţi se permite să priveşti, dar nu ai voie să atingi; să auzi, fără a asculta; să absorbi, însă fără a simţi. Nu-ţi mai sunt îngăduite datorii faţă de tine însuţi, rămân şi cresc cele faţă de ceilalţi.Poţi înceta a-i mai despuia, altfel vei ajunge să fii tu mult prea adânc îngropat...
După ce-am citit ce-ai scris mă simt ca în faţa unei statui, în care nu echilibrul, nu marmura sau bronzul, nu vechimea sau frumuseţea ei mă opreşţe să o ating, ci faptul că sunt nedemn pentru această atingere, nu sunt pregătit şi, poate că nu voi fi niciodată.
RăspundețiȘtergereCrezi că pot să ridic ceaşca de pe farfuria filigranată şi să sorb aerul din ea?
:)
Nu ştiu...
RăspundețiȘtergereAm scris un preambul prin care am vrut să-ţi sugerez faptul că niciodată nu aş putea sorbi o cafea dintr-o ceaşcă a cărei toartă este picioarele unei femei. :)
RăspundețiȘtergereP.S.
Pot să mai glumesc şi eu! :)
Poate sunt eu prea serioasă zilele astea...:)
RăspundețiȘtergereNu cred ca trebuie sa ne schimbam numai pentru ca lumea nu mai tolereaza sensibilitatea si profunzimea!
RăspundețiȘtergereForta sta in neschimbare in vremurile astea...
Asa cred...desi e greu!
Salutari!
"Forţa stă în neschimbare în vremurile astea..." Aşa e...
RăspundețiȘtergereTotuşi, unii ar trebui să se schimbe. E groaznic tabloul la care se lucrează acum...
Salutări!