Atât de greu e de primit o palmă pe care nu o aștepți, încât ai putea, chiar în clipa aceea, să te frângi în sute de fragmente. Nu îi înțeleg pe oameni! Nicidecum nu m-am postat singură pe vreun pidestal, dar nu pot să înțeleg slăbiciunea unora. Slăbiciunea asta nu o văd în imposibilitatea de a trece peste niște evenimente, pentru că unii care rămân în fața acestor obstacole, rămân...și-atât. Ceea ce mă înfurie e acea inconștiență a unora în fața propriilor decizii, inconștiență care-i face mai apoi să decadă... atât de absurd. Nu ne permitem să ne purtăm copilărește atunci când avem ceva de ales. De aceea nu îi înțeleg pe aceia care nu-și pot asuma greșelile, preferând să învinovățească mereu și mereu pe un altul, decizând iar prostește. Ceilalți se prefac nedumeriți când, de fapt, contribuie la înlănțuirea nesimțirii. Cum naiba să crezi în ceilalți, când nici ei, nu numai că nu cred în ei înșiși, dar nici nu se cunosc? Cum pot eu jura că voi face ceva, când aproape tot ce fac îi implică pe ceilalți?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu