Sub apăsarea unei monede canadiene îmi spuneai că ți-e dor de mine... Mă înfuriasei încă de dimineață, înainte de a-ți vorbi politicos...despre politică; după ce mi te adresaseși impropriu. Și acum, când seara te-a îndepărtat de mine, îmi aduc aminte cum unele zile aveau un astfel de efect asupra ta, acele zile în care îți era mai dor și în care îți spuneam că nu are sens. Încercam să nu te rănesc când tu păreai hotărât să mă strivești sub greutatea orgoliului... Îmi dai senzația că mă cunoști atât de bine, încât mă faci să mă simt încorsetată chiar și de o banală acoperire a irisului. E suav și arzător, e o tâmpenie ce ține câte o clipă...din când în când.
Și apoi îți aduc (și îmi aduc) aminte că e doar octombrie.... iar mâine e aprilie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu