Iubita mea,
Ești rătăcită printre ruinele propriei tale minți și printre articulațiile zdrobite ale sufletului. Încet pășești spre raza de lumină, dar în același timp te îndepărtezi de visul de a fi. Jocul mărgelelor explozive redă melodia ce-ți poartă gândul către... nicăieri. Imaginație și realitate, Zori de zi întristați și carcasă de nepătruns... îți definesc ființa. Intinzi aripile și le lași să cadă din nou...Nu e finalul tău, nici măcar al lor!
Îți amintești, revezi lumini calde și sclipiri inimaginabile. Ți-aduci aminte de lucruri pe care nu le poți așterne pe hârtie, de imagini ale unui univers iluzoriu și ți-aduci aminte de atingeri și suspine și de timpul petrecut în memorii vide. Regreți, revii și plângi ca un copil rătăcit în ploaie. Cazi pradă iluziei unui vis neîmplinit, iar glasul acesta acoperă glasul rațiunii. Înveți că fiecare pas face parte din tine, devii si redevii ce ești și uiți de singurătate, dar brațe îngropate revin și-ți redeschid răni, iar tu știi că redevin morminte. Fredonezi un cântec fals... îți spui și-ți strigă clar, dar NU vrei să-ngropi amintiri și clipe. Mii de războaie și suspine de cand ai spus ”mai vorbim” și totuși, dacă aș reintra în viața ta, aș fi căci clipe monotone transgresează timpul blocat parcă într-un cerc întunecat și simplu....
Lasă-i în nepăsare și incertitudine, pășește într-o lume nouă... Călătorești printre lumi, te aștept și te mângâi în disperarea de a te avea, te am și te exfoliezi... E timpul volatizării și al catharsisului suprem!
Insensibilă...te privesc ei. Tu...TU devii ceea ce ești! Tragi cortina după fiecare joc, iar cu fiecare pânză coborâtă, se pierde încă o mască. Pătrunzi în abisul vieții tale și cu măiestria unui pictor, simțul unui înger muzical, iscusința unui chirurg redai elixirul!
Aripile ți se deschid și zbori deasupra inconsistenței mundane!
Ai grijă de ei, iubita mea!
Ești rătăcită printre ruinele propriei tale minți și printre articulațiile zdrobite ale sufletului. Încet pășești spre raza de lumină, dar în același timp te îndepărtezi de visul de a fi. Jocul mărgelelor explozive redă melodia ce-ți poartă gândul către... nicăieri. Imaginație și realitate, Zori de zi întristați și carcasă de nepătruns... îți definesc ființa. Intinzi aripile și le lași să cadă din nou...Nu e finalul tău, nici măcar al lor!
Îți amintești, revezi lumini calde și sclipiri inimaginabile. Ți-aduci aminte de lucruri pe care nu le poți așterne pe hârtie, de imagini ale unui univers iluzoriu și ți-aduci aminte de atingeri și suspine și de timpul petrecut în memorii vide. Regreți, revii și plângi ca un copil rătăcit în ploaie. Cazi pradă iluziei unui vis neîmplinit, iar glasul acesta acoperă glasul rațiunii. Înveți că fiecare pas face parte din tine, devii si redevii ce ești și uiți de singurătate, dar brațe îngropate revin și-ți redeschid răni, iar tu știi că redevin morminte. Fredonezi un cântec fals... îți spui și-ți strigă clar, dar NU vrei să-ngropi amintiri și clipe. Mii de războaie și suspine de cand ai spus ”mai vorbim” și totuși, dacă aș reintra în viața ta, aș fi căci clipe monotone transgresează timpul blocat parcă într-un cerc întunecat și simplu....
Lasă-i în nepăsare și incertitudine, pășește într-o lume nouă... Călătorești printre lumi, te aștept și te mângâi în disperarea de a te avea, te am și te exfoliezi... E timpul volatizării și al catharsisului suprem!
Insensibilă...te privesc ei. Tu...TU devii ceea ce ești! Tragi cortina după fiecare joc, iar cu fiecare pânză coborâtă, se pierde încă o mască. Pătrunzi în abisul vieții tale și cu măiestria unui pictor, simțul unui înger muzical, iscusința unui chirurg redai elixirul!
Aripile ți se deschid și zbori deasupra inconsistenței mundane!
Ai grijă de ei, iubita mea!
Al tău,
A.E.S.
Plina de profunzime scrisoarea :)
RăspundețiȘtergereAcest "mai vorbim" intotdeauna m-a intrigat. Cand credeam ca a fost spus doar din obisnuinta si ca nu vom mai vorbi, intotdeauna m-a surprins si am vorbit.
Mi-a placut mult finalul. Cel mai frumos ar fi sa cada toate mastile si sa se ajunga la acel elixir in modul cel mai sincer.
:) Interesanta experienta cu "mai vorbim" si rara, presupun.
RăspundețiȘtergereCred ca una dintre cele mai grele sarcini e aceea de a reusi sa "redam elixirul". Totusi,toate actiunile noastre duc intr-acolo:), mai mult sau mai putin constient.
Incerc sa te descifrez...
RăspundețiȘtergereNu-ti plac cuvintele simple si te intuneci voit, dar esti altfel... poate profunda, poate nedefinita... sau inca te cauti?...
Indescifrabil:) Imi plac si cuvintele simple, dar mai mult imi plac cuvintele care pot reda o senzatie, iar pentru asta prefer metaforele si polisemia.
RăspundețiȘtergereE trist sa definim o fiinta, e mult prea complexa pentru a o face intr-un sens incontestabil...
Cred ca mereu cautam in noi insine starea cea mai profunda si cea naturala...
În scrisoarea ta am citit o frumoasă poezie. Îmi plac enigmele şi de aceea am urmărit doar un anumit curs al cuvintelor scurse din gândul tău, fără a fi rostite.
RăspundețiȘtergereVoi mai trece pe aici să aflu noutăţi.
Până atunci ăţi spun ţi ţie: noa serbus tu dragă.
No, atunci va multumesc si va mai astept. O zi faina! Servus!
RăspundețiȘtergereDin câte înţeleg Scrisoarea e compusă de tine...şi nu e ceva din viaţa intimă publicat aici...Corectează-mă dacă greşesc, ca să pot formula următoarea întrebare!
RăspundețiȘtergereUrmatoarea intrebare...
RăspundețiȘtergereDeci răspunsul rămâne să-l deduc (că de! nu mă prea pricep la interpretări şi am predispoziţie în a greşi)!!!
RăspundețiȘtergereBuuun! Eu cred că te-ai depersonificat...întrebarea e...DE CE?
Puteai la fel de bine să o scrii ca pe o scrisoare pentru el....
sau....
(nu mă interpreta greşit! în funcţie de răspunsurile tale...ai să vezi continuarea...legăm un puzzle!)
Pai, am scris in restul blogului "mesaje" pentru el...Acum era momentul sa scriu pentru ea, de la el...
RăspundețiȘtergere