"A disimula înseamnă a întinde un văl din cețuri oneste, din care nu ia naștere falsul, ci se pune oarecum la adăpost adevărul."
"Și bagă de seamă, adăugă domnul de Salazar, că, poftindu-te să disimulezi, nu te poftim să rămâi mut ca un urs. Dimpotrivă. Va trebui să înveți să faci cu cuvântul meșteșugit ceea ce nu poți face cu cuvântul răspicat; să te miști într-o lume care dă întâietate aparenței cu toate suplețile elocinței, să fii ca un țesător de cuvinte de mătase. Dacă săgețile străpung trupul, cuvintele pot străpunge inima. Fă să devină în domnia ta natură ceea ce mașinăria părintelui Emanuele e măiestria mecanică. " (Umberto Eco- Insula din ziua de ieri, p. 108, 109)
"Și bagă de seamă, adăugă domnul de Salazar, că, poftindu-te să disimulezi, nu te poftim să rămâi mut ca un urs. Dimpotrivă. Va trebui să înveți să faci cu cuvântul meșteșugit ceea ce nu poți face cu cuvântul răspicat; să te miști într-o lume care dă întâietate aparenței cu toate suplețile elocinței, să fii ca un țesător de cuvinte de mătase. Dacă săgețile străpung trupul, cuvintele pot străpunge inima. Fă să devină în domnia ta natură ceea ce mașinăria părintelui Emanuele e măiestria mecanică. " (Umberto Eco- Insula din ziua de ieri, p. 108, 109)
La pag.71 din critica laborioasă a lui Umberto Eco asupra scriiturii lui James Joyce *, am găsit citatul prin care Joyce scrie despre natura poetului:
RăspundețiȘtergere„Poetul este centrul vital intens al timului lui cu care se află în raport mai mult decât orice altă fiinţă vie. Numai el este capabil să absoarbă viaţa care-l înconjoară şi s-o răspândească iarăşi împrejurul lui în centrul unei muzici planetare. Când fenomenul poetic este semnalat în ceruri... e timpul ca şi criticii să-şi verifice calculele spre a vedea dacă sunt de acord cu opera poetului, a sosit clipa să recunoască faptul că, în ea, imaginaţia a contemplat intens adevărul fiinţei vizibile şi că frumuseţea, strălucirea adevărului a început să se nască.”
Umberto Eco continuă:
« Aşadar, poetul este cel care, într-o clipă de graţie, descoperă sufletul profund al lucrurilor; dar şi pe cel care aşază acest suflet şi-l face să existe doar prin intermediul cuvîntului poetic. Epifania este, prin urmare, un mod de a descoperi realul şi, deopotrivă, un mod de a-l defini prin discurs. [...] »
__________________________________
* Umberto Eco, Poeticile lui Joyce, ed. Paralela 45, 2007, pag. 71
E frumos acest mod de "a țese" o pânză a adevărului...
RăspundețiȘtergereDoar că toate acestea trebuie să se petreacă și sub "aura" dezvoltării cunoașterii științifice care dezvăluie noi conexiuni între lucruri, astfel încât "clipele de grație" ale poetului apar cu o mai mare dificultate.
De fapt, prin cele două citate am dorit să scot în evidenţă "epifania"; de care nu numai poetul beneficiază în starea sa de revelaţie creatoare, dar şi cititorul, de aceea la citatul tău am răspuns prin altul.
RăspundețiȘtergere:)
Cât despre "cunoaşterea ştiinţifică" ea ajută numai în măsura în care "poetul" o doreşte, dar există deja şi o poeziei a matematicii!