miercuri, 12 ianuarie 2011

O zi aproape perfectă...

Unii oameni reuşesc să pară altceva decât sunt o viaţă întreagă... Am tot pomenit pe aici de măşti, de minciuni, de falsitate. Dar chiar şi atunci când crezi că eşti mai aproape de ceea ce e un om, acel om te poate surprinde, fie în cel mai neplăcut mod cu putinţă, fie în cel mai plăcut... I-am văzut pe toţi în aceste zile...pe cei care nimicesc totul din jurul lor, inclusiv pe ei înşişi, fără nicio urmă de remuşcare; şi pe cei care se bucură de tot mai rarele momente de sinceritate şi afecţiune, cei capabili să-ţi mulţumească şi pentru cel mai simplu gest de susţinere... I-am văzut pe cei care ies din propria mocirlă doar dacă se urcă pe umerii celorlalţi, dar şi pe cei care se ridică şi îi ajută şi pe cei din preajma lor.
Sunt zile în care sunt profund dezgustată de tot ceea ce văd... însă fiecare om poate evolua prin valori, prin bunul simţ (mă refer la o evoluţie veritabilă); de aceea mă bucur când îi întâlnesc pe aceia care adoptă o astfel de atitudine.

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Fragilitate intimă...

În căutarea noastră neîncetată a ceva, descoperim propria noastră arhitectură. Ne minunăm, finisăm, dezvăluim inserţii unicate, dar totul devine insuficient. Atunci... începem să ne proiectăm propriul model în exterior. Creăm capodopere şi le privim admirativ până în clipa în care acestea se năruie dureros... zguduind până şi construcţia intimă a fiecăruia. Putem iniţia reconstrucţia; ar putea fi ceva minunat, dar de ce sunt atâtea ruine în jur?

vineri, 24 decembrie 2010

Colindăm, colindăm...

Crăciun fericit tuturor! Vă doresc multe, multe zâmbete venite din suflet. Sărbători fericite!

luni, 20 decembrie 2010

Fragmentare (I)...

Și iată-mă din nou prinsă sub scoarța propriilor nesocotințe. Câtă lume a mai trecut pe această cărare înainte de a mă găsi din nou astfel... Mulți au plecat uitând să ia cu ei și voalul ce dezintegrează și acoperă un incomensurabil suflu, îngropându-mă în neputință. Nu neputința de a trăi printre și cu măștile sociale, îndeletnicire mult prea ușoară de acum, ci tocmai incapacitatea de a trăi fără acestea, neputința de a privi și sorbi esența.
Oamenii se pierd, unii fiind pierduți până și din amintire, asemenea sentimentelor. Și acestea se volatilizează sau, în cel mai bun caz, doar se transformă.
Oameni rătăciți în universuri create aleatoriu. Construcții infinite și totuși limitate în explorarea propriilor structuri.
Plăsmuiesc în mintea mea bolnavă realități inocente. Lumi în care despre adevăr nu doar se spune că este relativ, ci chiar este; realități la construcția cărora fiecare participă prin infinitatea de elemente din care este compus. Reacții chimice inedite își fac loc în lupta cu sufletele pierdute în durere cotidiană. Tot ce rămâne creează un tablou în care culorile devin percepții ale unor stări dezolante sau extatice, după aroma individualității. Personaje din alte lumi se reîncarnează vieții și reinventează limbajul, transformându-l impecabil de astă dată. Pacea nu mai e dorită de multă vreme, însă armonia redă forța și revelația ce te ghidează prin labirintul ființei tale.
Aici începe totul, aici se va și sfârși...

sâmbătă, 18 decembrie 2010

joi, 16 decembrie 2010

'Blood, Tears & Gold'

‎"Nu am văzut niciodată o minte nebună mai lucidă şi mai echilibrată decât a mea" V.Nabokov